Era 4:52 pm. 0 grade Celsius. Prietenul meu opreste motorul masinii in fata unei francize ING in apropierea Garii de Nord Timisoara. La 5:30 pm urma sa soseasca sora sa. Eram in asteptarea ei. Prima imagine selectata din imprejurimi : Langa un pom aproape uscat , un batranel la vreo 60-65 de ani imbracat decent isi freaca mainile dand tarcoale copacului. Era clar ca astepta ceva..pe cineva.
5:12 pm. Batranul poate intra in guiness book pentru cele mai multe trasee circulare descrise in jurul unui copac. Se vede ca ii este din ce in ce mai frig. Il analizez. Ce astepta? Fata sa nu descrie bucuria unui colet primit de peste hotare. Ii lipseste stralucirea aceea din ochi cand de abia astepti pe cineva drag. Colegu` ma provoaca la o discutie interesanta si imaginea cu batranul imi ramane in plan indepartat blurata de “transpiratia” masinii.. Timpul trece pe nesimtite.
5:28 pm. In fata noastra opreste un microbuz T5 foarte frumos inscripitonat cu mii de balonase si personaje haioase din desenele animate ale copilariei mele. Soferul da drumul avariilor si stationeaza. Sterg usor partea mea de parbriz . Batranelul se indreapta impins parca de la spate spre microbuz. Intre timp citesc motto-ul frumos pictat pe rochia Albei ca Zapada: GRADINITA ALBA CA ZAPADA – ITI LUAM , APOI ITI ADUCEM COPIII ACASA!
Usa microbuzului se deschide . Doua maini “infipte” intr-un copilas plapand bine infofolit (sa fi avut vreo 2 ani) strapung aerul rece de afara si cat ai clipi “paseaza” mica creatura mainilor inghetate ale batranelului. Microbuzul dispare cat ai clipi. Batranelul, isi analizeaza sumar odrasla si trece rapid strada prin agolmeratia de masini. Primul gand care imi trece prin cap e: Ce analiza sumara! Fara un simplu sarut, fara o dezmierdare, fara o strangere la piept? De fapt motto-ul zice ITI LUAM , APOI ITI ADUCEM COPIII ACASA! . L-am dat , l-am primit in starea in care l-am dat. e ok… Oare chiar si-a primit batranelul copilul in aceeiasi stare in care l-a dat?
De fapt de ce l-a dat? De ce ? De ce la ora 8:00 am ne “aruncam” copiii in “custile” ataaaat de frumos pictate si placute ochiului ? Daca ii “aruncam” de ce ii lasam atat de mult? E ca si cum am creste legume in sere. Ne cultivam urmasii in niste sere asupra carora nici macar nu avem controlul. Avem angajati chiar si gradinarii care sa ii “ude” atat pana vor creste…inaaalti ca brazii si….Unde sunt imaginile aelea in care bunicul se joaca cu nepotul in parc? Unde sunt povestile rostite seara inainte de culcare de bunicul? Mai sunt? Daca nici acestea nu mai exista, totusi unde era stralucirea din ochii batranelului de azi? Nu-ti creste copilul in seră! O”leguma” crescuta in “gradina” ta de acasa va fi intodeauna mai gustoasa ca una din seră. Te rog….Nu-ti creste copilul in seră…
